Academia RATIO este un proiect de mare amploare, bucurându-se de un succes ascendent. Dat fiind faptul că am ajuns la nouă ediţii consecutive și evolutive, Academia RATIO prezintă moduri inovative de dezvoltare a ceea ce se numește “șlefuirea valorii”.

Prin această școală de vară ne propunem:

  • Facilitarea accesului studenților la informații din domeniul contabil, financiar, auditului și celor conexe (IT, HR, marketing etc.), furnizate de profesioniști din cadrul companiilor partenere.
  • Oferirea unui mediu propice dezvoltării atât a cunoștințelor tehnice și practice, cât și a abilităților de soft skills.
  • Accentuarea legăturii dintre mediul academic și mediul de afaceri, prin intermediul educației nonformale.

O personalitate bogată și un caracter puternic se formează prin sfaturi constructive și oportunităţi de implicare în situaţii practice. Astfel Academia RATIO creează, pentru tine, un prototip al mediului de afaceri. Training-urile și workshop-urile, atât de specialitate cât și de dezvoltare personală, au rolul de a-ţi crea o imagine mult mai reală și mai clară în legătură cu viitoarea ta carieră. Aceste întâlniri deschise sunt moderate de specialiști ai firmelor partenere asociaţiei noastre precum: EY, Deloitte, KPMG, PwC, BDO România, Electrogrup, E.on Business Servicies, Banca Transilvania.

De ce insistăm să-ţi atragem atenţia asupra importanţei unei dezvoltări cât mai ample și a unei viziuni cât mai definite asupra propriilor alegeri?
Deoarece, înainte de a te decide asupra unei anumite cariere pe care vrei să o urmezi și pe care dorești să-ți construiești întreg viitorul, trebuie să cunoști „condițiile jocului”.

În realitate, greșelile atrag consecințe (ex. asumarea unor cheltuieli) și riscuri (ex. riscul de a-ţi pierde job-ul), însă statutul de student îți asigură un prilej de a experimenta și chiar de a greși „pe gratis” (fără a atrage consecințe).