Ai auzit? Am dat startul înscrierilor pentru cea de-a VI-a ediţie a proiectului Academia RATIO!

 

Academia RATIO este un proiect marca RATIO care își propune ca în fiecare ediție să reunească la Cluj-Napoca  cele mai bune companii din domeniul economic cu cei mai buni studenți din țară, găsind mereu noi moduri de dezvoltare a ceea ce se numește „șlefuirea valorii”.

Participanții la acest proiect au posibilitatea de a asista, timp de o săptămână, la o serie de traininguri și workshopuri, atât de specialitate, cât și de dezvoltare personală cu rolul de a le crea o imagine cât mai reală și cât mai clară în legătură cu viitoarea lor carieră. De asemenea, aceștia au ocazia de a înțelege mai bine ultimele trenduri și exemple de bune practici din domeniu, provocările și oportunitățile de carieră din cadrul companiilor. Workshopurile vor fi susţinute de speakeri din cadrul comapaniilor partenere, companii de top din domeniul Contabilităţii, Fiscalităţii şi Auditului, precum  GENPACT, KPMG, PwC, Sykes, E.ON Business Services Cluj, Deloitte şi nu numai.

De-a lungul celor 5 ediții desfășurate până în prezent s-au abordat teme precum Digitalizarea CFA* – o provocare a viitorului“, “Contabilitate, Fiscalitate și Audit – Între imaginea fidelă și jocul social”, “Amprenta schimbărilor actuale în Contabilitate, Fiscalitate și Audit – Interacțiuni cu impact”, acestea oferind studenților oportunitatea de  a avea acces la toate resursele necesare dezvoltării personale și de a putea să își îmbunătățească competențele și abilitățile necesare unui tânăr specialist.

Tema celei de-a VI-a ediții a Academiei RATIO „Tendințele societății și viitorul profesiei în domeniul CFA” își propune să informeze studenții despre schimbările care, inevitabil, vor avea un impact asupra profesiei contabile, fiind o continuare a temei din ediția precedentă „Digitalizarea CFA* – o provocare a viitorului”. Relația dintre contabilitate și fiscalitate, calitatea serviciilor prestate, tehnologia și inteligența în dezvoltare, globalizarea continuă a standardelor de raportare și noile forme de reglementare sunt câțiva dintre factorii care influențează schimbările din cadrul acestui domeniu.

Participarea la acest proiect este GRATUITĂ. Pe lângă workshopuri, toţi participanții vor beneficia de cazare pe toată perioada desfăşurării proiectului în unul dintre cele mai moderne cămine studenţeşti din cadrul Universităţii Babeş Bolyai – Cluj-Napoca, 3 mese pe zi și  acces la diferite activități de entertainment și teambuilding.

Dacă îți doreşti să participi la Academia RATIO ediţia 2018, tot ce trebuie să faci este să completezi Formularul de înregistrare, căruia să îi  ataşezi CV-ul actualizat şi un eseu pe tema “ Viitorul profesiei contabile”, iar ulterior vei fi contactat de echipa RATIO pentru programarea interviului pe Skype. Atât CV-ul, cât şi eseul vor fi încărcate în format PDF, iar eseul va fi redactat conform prevederilor Secţiunii 3.1 din cadrul Regulamentului de Selecţie.

Programul de selecție este următorul:

Pentru a fi la curent cu toate informațiiile legate de proiect și pentru a afla în timp real noutățile ediției din acest an, vizitați site-ul www.academia.suntemratio.ro și pagina de Facebook a asociaţiei noastre.

 

Proiectul este realizat cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, al Universităţii Babeş- Bolyai Cluj-Napoca şi al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Cluj-Napoca.